Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial  Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
   Investeşte în oameni!
   Axa prioritară 1: Educaţia şi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere
   Domeniul major de intervenţie 1.5: Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării
   Titlul proiectului: Cercetarea doctorală şi postdoctorală prioritate a învăţământului superior românesc (Doc-Postdoc)
   Numărul de identificare al contractului: POSDRU/159/1.5/S/137390
   Beneficiar: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Cauta
News

Pagina 1 din 6  > >>


Stimaţi cercetători doctorali / postdoctorali,

Avem plăcerea să vă informăm că, în conformitate cu prevederile Actului adițional nr. 4/27.08.2015 la contractul de finantare al proiectului POSDRU/159/1.5/S/137390, a fost aprobată prelungirea cu 2 luni a perioadei de implementare a proiectului, perioadă pentru care rămân în vigoare condițiile prevăzute în contractul semnat de dumneavoastră.

Pentru aceia dintre dumneavoastră care doresc sa-și prelungească contractul de studii universitare de cercetare doctorală / postdoctorală sunteți așteptati în cel mai scurt timp la sediul de implementare al proiectului Doc-Postdoc.

Date Contact
Institutul Naţional de Boli Infecţioase
„Prof. Dr. Matei Balş"

Academia Europeană HIV/SIDA şi de
Boli Infecţioase, etaj 3

Str. Dr. Calistrat Grozovici nr. 1, Sector 2, Bucureşti.


Sunteti aici: Despre Proiect

Despre Proiect

Competiție pentru premierea activității științifice a grupului țintă al UMF CD


Categorie: Anunturi importante

Stimaţi cercetători doctorali/postdoctorali,

 

Pentru a răsplăti activitatea științifică depusă și preocuparea pentru îndeplinirea rezultatelor și obiectivelor asumate prin cererea de finantare a acestui proiect, în perioada imediat următoare va fi organizată o competiție pentru premierea activității științifice a grupului țintă în cadrul proiectului „Cercetarea doctorală şi postdoctorală prioritate a învăţământului superior românesc” (Doc-Postdoc).

 

Astfel, se vor acorda premii membrilor grupului țintă care s-au remarcat prin depășirea indicatorilor prevăzuți în contract și/sau printr-un nivel științific ridicat al articolelor publicate și al lucrărilor comunicate, precum și al tezelor de doctorat finalizate în perioada de implementare a proiectului (date obiectivate prin publicații în jurnale cu factor de impact, câștigarea de premii la simpozioane/conferințe/congrese de specialitate, teze de doctorat finalizate și notate cu calificativ maxim).

 

Înscrierea în competiția pentru acordarea acestor premii se va face pe baza formularului de inscriere  si a anexei 1. Aceste documente, completate, datate si semnate se vor depune la Secretariatul proiectului, până la data de 10 octombrie 2015. Selectia castigatorilor se va face pe baza Metodologiei de premiere a activității științifice a grupului țintă .

 

Succes !