Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial  Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
   Investeşte în oameni!
   Axa prioritară 1: Educaţia şi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere
   Domeniul major de intervenţie 1.5: Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării
   Titlul proiectului: Cercetarea doctorală şi postdoctorală prioritate a învăţământului superior românesc (Doc-Postdoc)
   Numărul de identificare al contractului: POSDRU/159/1.5/S/137390
   Beneficiar: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Cauta
News

Pagina 1 din 6  > >>


Stimaţi cercetători doctorali / postdoctorali,

Avem plăcerea să vă informăm că, în conformitate cu prevederile Actului adițional nr. 4/27.08.2015 la contractul de finantare al proiectului POSDRU/159/1.5/S/137390, a fost aprobată prelungirea cu 2 luni a perioadei de implementare a proiectului, perioadă pentru care rămân în vigoare condițiile prevăzute în contractul semnat de dumneavoastră.

Pentru aceia dintre dumneavoastră care doresc sa-și prelungească contractul de studii universitare de cercetare doctorală / postdoctorală sunteți așteptati în cel mai scurt timp la sediul de implementare al proiectului Doc-Postdoc.

Date Contact
Institutul Naţional de Boli Infecţioase
„Prof. Dr. Matei Balş"

Academia Europeană HIV/SIDA şi de
Boli Infecţioase, etaj 3

Str. Dr. Calistrat Grozovici nr. 1, Sector 2, Bucureşti.


Sunteti aici: Despre Proiect » Calendar activitati GT » Februarie 2015 - module de formare

Februarie 2015 - module de formare

PROGRAM MODULE DE FORMARE FEBRUARIE 2015

 

Luni 16 februarie 2015

Interval orar

Modul susținut

Denumire modul

Nuclee participante

Sala

16.00-20.00

Dr. Viorel SIMION

Metode de cercetare

Carmen Diaconu,

Daniel PIRICI

Nicolae CAJAL

Marți 17 februarie 2015

Interval orar

Modul susținut

Denumire modul

Nuclee participante

Sala

16.00-20.00

Dr. Viorel SIMION

Metode de cercetare

Coralia BLEOTU,

Sabina ZURAC

Nicolae CAJAL

Miercuri 18 februarie 2015

Interval orar

Modul susținut

Denumire modul

Nuclee participante

Sala

16.00-20.00

Dr. Viorel SIMION

Metode de cercetare

Ecaterina IONESCU,

Simona RUȚĂ

Nicolae Cajal

Joi 19 februarie 2015

Interval orar

Modul susținut

Denumire modul

Nuclee participante

Sala

16.00-20.00

Dr. Viorel SIMION

Metode de cercetare

Victoria ARAMĂ

George Emil PALADE

Vineri 20 februarie 2015

Interval orar

Modul susținut

Denumire modul

Nuclee participante

Sala

16.00-20.00

Dr. Viorel SIMION

Metode de cercetare

Ioan LASCĂR

George Emil PALADE

Joi 26 februarie 2015

Interval orar

Modul susținut

Denumire modul

Nuclee participante

Sala

16.00-18.00

Dr. Viorel SIMION

Metode de cercetare

Adriana LUNGU

George Emil PALADE

 

Modulele de formare aferente activităţii D5 se vor desfășura  la sediul de implementare al proiectului, Academia HIV/SIDA şi de Boli Infecţioase, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof.Dr. Matei Balş”, Str. Dr. Calistrat Grozovici nr. 1, Sector 2, Bucureşti.